
Mă uitam aseară la o știre cu fostul președinte american Donald Trump. Era la un miting cu susținătorii dumnealui undeva prin State.Știți că cei care-l susțin și care l-au votat se cheamă “trumpiști” iar politica dusă de fostul președinte “trumpism”?Probabil în curând o să apară și o noua religie, avându-l în centru pe fostul președinte. Și tot uitându-mă la mitingul cu pricina mi-am dat seama că omul ăsta seamănă cu un bufon, da!, genul de bufon care distrează lumea la petreceri!Dar bufonul ăsta a fost cel mai puternic om de pe pământ! A luat decizii care au avut un impact global și care într-un fel sau altul ne-au afectat pe toți! Individul debita niște enormități pe care publicul le sorbea pur și simplu și toată scena aducea cu ceva grotesc, cu un fel de zeu fals adulat de mii de oameni vrăjiți de carisma și ipocrizia acestui individ. Dar cum ajung genul ăsta de oameni să fie votați și ce fel de oameni sunt cei care îi votează? Pentru că nu este vorba numai de el, o să vedem că lumea e plină de ei! Sunt peste tot, ne lovim de ei și ne sufocă zilnic. Ei toate astea și nu numai data viitoare!